PLURALITATE La marginea luminii, stau două umbre mute. O paşnică tăcere a năpădit Pământul. Răsună printre ierburi, piciorul unei ciute. Aş vrea să spun atâtea dar nu găsesc cuvântul Ce a legat în şiruri, stinghere lumi trecute. Pe cele două creste, zăpada-i albă încă. Un alb venind din gândul grădinilor pierdute. Eu simt că m-am topit şi am intrat în stâncă. Mă-ncearcă noi senzaţii, de nimeni cunoscute Şi-n jurul meu lumina, e albă şi adâncă. La tâmpla mea se zbate, firav, un strop de apă. Îmi trece peste frunte, croindu-mi riduri noi. El are bărbăţia şi forţa să înceapă Un drum către oceanul, născocitor de ploi. Şi curge precum timpul.Şi tot ca timpul, sapă! Căldura se strecoară din mine, vinovată. În stâncă, se deschide, prin ochii mei, o trapă. Şi capturez lumina, cea albă şi curată. Dar trupul meu nu poate, cu nici un chip s-o-ncapa. Eu singur, nu exist! Eu, n-am fost niciodată!
sâmbătă, 31 mai 2025