Calcă luna printre aștri cu adâncă apăsare Dezgolită de priveliști, strălucește-n depărtare, Intră-n vals cu o cometă, aprinzându-i viu căderea, O îndreaptă spre abisuri, domolind duios durerea: - Ai fost dulce alinare fratelui cu raze-aprinse, Timpul ți-a oprit menirea, jocul tău încet se stinse, Vei pluti spre nemurire într-un infinit de stele Rătăcind prin întuneric drumurile îți par grele. Te-or vedea azi pământenii, mâine și alte planete, Cosmosul te-așteaptă rece fără versuri în sonete, Îmi vei dispărea din zare, raza mea-ți fi va străină, Alergând pe lângă stele în căderea ta haină. Se destrămă-ncet lumina, steaua obosită cade, Se afundă-n grele neguri, ivirea tăcut îi scade, Peren îi este destinul, nu îi vom afla sfârșitul, Se îndreaptă spre vecie, neființa-i e mormântul. Ne-am născut cu idealuri, vrem s-atingem trepte-nalte, Timpul ne este potrivnic, îi cărăm secunda-n spate.
miercuri, 25 iunie 2025