Poeţii

Se-nsângereză zarea în arderi colosale
În asfinţituri reci, la capăt de lumină
Ard focuri fără flăcări în urne abisale,
Stafii se pregătesc în umbre să revină.

Pe cerul stins în noapte se-aşează diamante,
Şiraguri de lumini sclipesc pe zarea largă,
Cu astre înţesate în forme fascinante
Zodii ursind prin cer, în depărtări aleargă. 

În bezna ce se-nţeapă în zâmbetele lunii
Visele noastre ard pe ruguri de speranţă,
Ne adunăm puterea din spaima ficţiunii
Să evadăm din noi în altă circumstanţă.

Şi încercăm să scriem cu paşi noi pe cărare
În clipa de hazard ce trece fără teamă,
Ne poticnim adesea când sărutăm o floare
Iar frumuseţea ei în suflet cast ne cheamă.

Idee cu idee se-adună în premise,
Înaintăm încet ca o lumină-a vieţii,
Scrutăm nemărginirea scoţând din noi abise
La stihuri noi trudind, dăm tonus frumuseţii.

Din colţuri şi cotloane poveştile se-adună
Zburdând apoi pe foi în dansuri pătimaşe,
Culegem fructe coapte din pata de pe lună
Şi ne-nfrupăm din dor cu patimi nărăvaşe.