Gonea flămând şi însetat de sânge În jungla vieţii-n asfinţit de soare, Pornise în cumplita vânătoare La care foamea l-a putut constrânge. Atunci când ochii-i luminau sălbatic Şi reflectau în noapte luna mută Era un semn că prad-ar vrea s-asmută Gonind-o-n locul trist şi singuratic Pe care-n vrerea sorţii îl numea acasă. Prinzând feroce-n braţe-acea captură Dezvălui o splendidă făptură Ce-i smulse-un murmur: "Cât e de frumoasă!" Nu mai mâncase-aproape de o lună. Neiertătoarea foame îl strivea, Dar ochii… ochii ei, atunci când o privea, Erau aproape gata să-i răpună Acele animalice instincte, Dar imedeat îşi scutură privirea Descatuşându-se din amăgirea Urzită de a stărilor conflicte. O inşfăcă târând-o, de îndată Doi colţi uriaşi se văd ieşind din gură, Se-apropie cumplita muşcătură, Dar pielea… pielea ei catifelată, Cu aroma-i plină de savoare Răpuse demonul sălbatic Din sufletul său cald ţinut ostatic Şi-o transformă-ntr-o dulce sărutare. Povestea noastră este pe sfârşite Căci dragostea învinge-ntotdeauna, De-i înger sau e demon e totuna, În faţa ei-s doar palide ispite. Căprar Florin
sâmbătă, 31 mai 2025