Povestea scrisorii Se lasă-nserarea pe-ntiderea mării, cuminte e valul şi vântul hoinar, pe ape nici barca vreunui pescar, doar păsări, cu aripi întinse, în valuri tăcute doar raze cuprinse şi-o sticlă ce poartă, povestea scrisorii. Mi-e inima strânsă, privirea arzând tresaltă dorinţa prin braţul întins, îmi tremură corpul, de vrajă cuprins, dezleg un mesaj îndelung călător şi lacrimi îmi curg printre gene, uşor, când ochii-mi citesc, rând cu rând. "Iubita mea dragă, nici marea nu poate, nici picul de apă, ce cade-n tortură, nici barca pierdută-n adâncuri, nu-mi fură lumina din suflet, iubita mea dragă, al tău voi rămâne, o viaţă întreagă, cât inimi bătând, sunt legate".
sâmbătă, 31 mai 2025