Nu te cățăra să vezi peste clipă, te vor durea ochii fără leac. S-au subțiat cărările clipei, hăituite de lupi canceroşi, iviți din genunea destinului. Despre destin, unii cred că există. Toți cred. Imaginile cioburi curg pe ochiul fix prin timpul strâmtat devreme, înainte ca viselor să le crească aripi. Vise... vise îngenuncheate la uşa unui salon îmbătrânit, cheamă zadarnic, cu buze sub care dinții muşcă din pereți ce scriu poveşti îmbrăcate în alb, cu mirosul unei crengi de brad înflorate. Cearceafuri albe cu chip de om se mişcă fantomatic sub cămaşa neagră a neputinței. Oameni umbre, stau de poveşti cu stră-stră-stră bunicii lor, pregătindu-şi genunchii pentru drumul îngerilor. E prea devreme pentru acolo, mult, mult prea târziu pentru aici, în privirile de metal vorbesc cuvinte ude. Lacrimi fumul ce urcă, lacrimi lumânările ce rămân.
sâmbătă, 31 mai 2025