Albinuţa şi furnica, împreună au plecat, Să adune dintre tufe, bunătăţi pentru mâncat. Se opriră în grădină şi săltând în pas vioi, Încărcară o desagă pentru stup şi muşuroi. Când să plece pe cărare, au văzut cât e de greu, Să ridice sacoşica, aşa cum făceau mereu Şi mirate deopotrivă, au chemat în ajutor, Pe ţânţarul ce în aer, cât o scamă-i de uşor. Împreună cu acesta, ca s-o mişte n-au putut, Astfel că şi libelulei, să-i ajute, i-au cerut. Şi toţi patru dintr-odată de desag-au apucat, Dar degeaba, nici acuma, de pe loc nu s-a mişcat. Scărpinându-se în barbă, mititelul de ţânţar, Se gândi că e nevoie să îl cheme pe bondar. Lenevia, însă-i mare, pentru-acest zumzăitor, De aceea îl strigară pe gândac în ajutor. Cu picioarele grămadă, să împingă, se porni, Însă numai într-o clipă, gândăcelul obosi Şi se-ntoarse cu ruşine sub petalele de flori, Ascunzându-se îndată, străbătut de reci fiori. Chiar atunci trecu pe-acolo, o fetiţă de smarald, O prinţesă minunată, ce avea un suflet cald. Ea văzu acei prieteni şi aflând că sunt în zor, Făr-a sta prea mult pe gânduri, le sări în ajutor. Ce mai mare bucurie, ce mai cântec, ce mai haz, După ce copila bună îi scăpase de necaz. Au sărbătorit cu toţii, până înspre asfinţit, Iar micuţa, drept răsplată, multă miere a primit.
sâmbătă, 31 mai 2025