Privirea-ți verde De-aș avea ochi de jăratec te-aș privi cu foc, fierbinte, iar vraja unui gând molatec aș ascunde-o-ntre cuvinte! Iar dacă stelele străluce departe în adâncul bolții, e chemarea cea mai dulce ce ne poartă-n vraja nopții! Un vânt slab, mângâietor abia se simte lin trecând și-aduce-un pămătuf de nor pe luciul apei tremurând! Focul arde-ncet, himeric, cu căldura-i ne cuprinde, mii de ochi în întuneric, noaptea pare că ne-aprinde! Se mai văd în raza lunii cercuri fremătând pe apă, mai ies scântei și din cărbunii ce ard, cu flacăra de-o șchioapă! Se-aud zgomote-nfundate uneori, de-alung de maluri, numai luna-n cioburi sparte stă tăcută printre valuri! Noaptea trece, bolta largă se aruncă-n apa clară, mii de stele să se spargă în noaptea de sfârșit de vară! Tu, mă-atingi, privirea-ți verde poartă-n ea sclipiri de stele și mai că mie-mi vine-a crede că tu, ești una dintre ele!
duminică, 22 iunie 2025