Simt, Doamne-n mine-un vers se-ngână Ca basmu-n sufletul de seară Şi-n greutatea de ţărână Apar aripi de primăvară. Chemarea zărilor încântă Fărădelegea neştiinţei, Iar inima bălană cântă Uluitoare apariţii. Strâng ineditul ca odorul Noroc ce mi s-a dat în viaţă, Aleargă fără sine dorul De la prefaţă la prefaţă. Ţesând prin razele curate Senine, mlădioase vise Pierdui hotaru-a ce se poate Şi ce-mi sunt încă interzise. O pasăre s-a rupt din peşte A evoluţiei minune Că existenţa îmi trosneşte Cu orişicare-nţelepciune. Statornicele metereze Prinse-n banal beton de minte Se prăbuşesc pe ipoteze Lăsându-le fără cuvinte. Învolburarea-nvârte fulgii De nume, fapte şi soluţii Şi nu-nţeleg cine-o străpunge – Triumf de tron ori revoluţii. Neînţelept la ce mă doare, Cunoscător la neştiute, Îngenuncheat pentru o floare, Cuceritor de pisc de munte, Răsunător la stări de linişti, Lin înspre fapte de tarabă Împiedicându-mă prin mirişti Păşesc fără probleme arbori. Şuvoaiele lovesc în sânge, Iar eu cu palmele prind fire, Ceva mă-nalţă şi mă frânge Mărindu-mi ochii de uimire. Încerc să gem ca subjugaţii Îngheboşindu-mă în jale, Dar mă lovesc de constelaţii Cu tălpile-nglodate-n vale. Neregula şi antilege Mă risipesc cu-ncătuşare... Dar cine poate înţelege De unde slovele-mi vin oare? Eu doar hapsân le prind, le apăr Ţinându-le în piept grămadă Apoi străbat prin ele teafăr Ca ghiocelul prin zăpadă. Din înălţimea răsăririi Să văd uimit peste troiene Cum încă-o parte de vorbire Primăvăratic se aşterne. S-au încurcat boboci cu poame, Se-mpleticesc extaz cu geamăt... Un vers se-nalţă-n mine, Doamne, Şi eu ca frunza lui doar freamăt. Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025