Din tainică celulă, din cel mai mic nucleu Unealtă vie sunt, mâna lui Dumnezeu. Mă simt himeră brută, sunt lut aprins de dor, Cioplit să-mi fie chipul, Lui asemănător. M-am pervertit în lume şi dorul de Cel sfânt S-a transformat amar într-un adânc mormânt Din colbul de pe drumuri m-am îmbrăcat în lume Cu cele mai cumplite, nefericite hume. Şi m-am trezit deodată mustrat chiar cu dojană Balsam cu miruri sfinte puse pe-adânca rană În mine a fost furtună şi-a nins necontenit De-atâta rătăcire parcă-am şi ostenit. Un răsărit de soare mi-a alinat suspinul M-a ridicat de jos și mi-a salvat declinul Și-un curcubeu superb în vreme de apus A apărut pe cer, speranță mi-a adus. Un duh, o rugăciune și altare cu descântec Văzduhul din iubire cu râvnă ca să-l spintec. Îndrăgostit de cruce şi-mbălsămat cu scut Un stih să-i cânt acum Întâiului născut.
sâmbătă, 31 mai 2025