Reculeg din umbră...
sâmbătă, 31 mai 2025
Reculeg din umbră...

Rătăcesc prin slova încă ne-nchegată,
A preasfintei patimi printre amintiri
Şi vă cânt din codrul cu păduri de paltini
Să prind cu-ndrăzneală cupa sa cu vin.

În acordul serii ies  zori din lumină,
Peste ploaia rece dintre dimineţi
Şi se-ntoarce acul ceasului de vină,
Ce ridică-n slove cripte cu poeţi.

Rătăcesc prin seara zorită de gală,
Vă descos mistere peste umbra nopţii
Şi cobor în cercuri dănţuind pe-afară,
Cu dobânda zilei ce ne înconjoară.

Rătăcesc istorii gata de izbândă,
Lăsând cerul sorţii aprig, dar mă-ngân
Şi aproape-i gata, bat în gongul porţii,
Prin căderi de smirnă, slove-mi ard în sân.

Mai adorm trei gânduri prinse-n buzunare
Şi mă-ntorc în lună să v-adunc cununi.
Nu mai stau la masa buzelor mieroase,
Reculeg din umbră pace şi minuni.