Cu genunchii goi prin spini, urc la tine poezie, Bântuit, ca tot românul, de-a zicalei frenezie! Poarta ta, cu nestemate din tezaur moștenit, Cununând vechiul cu noul, mă trudesc să o deschid. Prin furtuni, poeții zboară către sânu-ți morganatic, Demiurgi ce din cuvinte zidesc chipul tău extatic, Toți, pe cerul tău, visează că vor fi noii luceferi, Vor, cu leagănul de aur, să le-alinți gena în treceri... Cavaleri rătăcitori, cum demult erau aezii, Zboară-n zori, în toiul nopții, ori în brațele nămiezii, Poleind cu mierea limbii meșteșugul strămoșesc, Renvie-n om frumosul, sufletul îi dezmorțesc. Adunate din pruncie, flori de gând azi izbucnesc, În genunchi, prin spini, coroană, vin timid să-ți dăruiesc, Cu de-argint toiag de buchii, bat la poarta ta sperând, Credincioasă să-mi rămână muza când doina mi-o cânt! Regăsind fiorul tainic, pe care-l credeam pierdut, Curcubeie țes pe vreme, cu aripile-n trecut...
sâmbătă, 31 mai 2025