Am citit cu-așa uimire cât nu-ncape-ntr-o privire, din guriță mi-a ieșit ”wow”-ul clar și deslușit: așa poezie dragă nici în viața mea întreagă n-oi putea să incropesc pentru versul românesc. Nu mai râdeți în surdină, luați mai bine o măslină și după ce-o mestecați sâmburelul aruncați drept în lutul din grădină, iar când ziua va veni, (într-o nu știu care zi), o să crească verde crud ramul poeziei nud, toți bobocii vor plesni tropi voioși în poezii, frunze, soare, lacrimi multe, tropăieli pe loc rotunde, punem mâna pe o freză să-ncropim o afereză, consultâm dicționarul și-nvățăm până la anul cum se pune un accent într-un ritm convalescent, mai vedem și un căluț, mic, dar verde și drăgut, cum din lenjerii sărace scoate sârme să se-mbrace, punem mâna pe o joardă, adunăm pe loc o hoardă contra celui cu tupeu ce contestă un troheu, n-avem oase în sistem câte-am pus într-un poem, cu falanga răsucită ne dâm mari într-o clipită că le știm demult pe toate și mai publicăm o carte, scriem chiar de teorii, morții-s morți, dar mișcă vii, cu apusul în spinare plângem lacrime amare, doar truismele ne mișcă unde dai și unde pișcă, un rondel, pantum, sonet, nu-s de-ajuns să fii poet. Am încălecat pe-o șa, hai la deal, mârțoaga mea! adina v. 14.04.2019 (doar o joacă nevinovată)
sâmbătă, 31 mai 2025