Resemnare

Mă resemnez cu-apusul
Când să răsar aș vrea
Tu mi-ești acum opusul
Deși te-aș vrea a mea.

Mă resemnez cu vântul
Când aș dori furtună
În ceea ce cuvântul
Rostește și alină.

Mă resemnez, dar încă
Mai e și mâine-o zi
Nu poți să fii o stâncă
Și poate te-i trezi

Că resemnarea mea 
E doar o aparență
Și suferința-i cea
Ce dă preponderență

Acelui simțământ
Ce-l am doar pentru tine
Vreau un deznodământ:
Zâmbește-ți șade bine!

Iubito, largă-i zarea
O țin doar pentru tine
Și sincer, resemnarea
Nu este pentru mine!