Rochia

Din lada mirosind a molii si-a parfum
a scos o rochie din tineretea ei bunica.
Subtire-i si usoara ca un fum,
de parca-ar fi tesuta din nimica.

    Ca trist fosneste crinolina de matase,
    volanele i se distrama si se taie,
    si-n loc de raze, siluete gratioase,
    din alte vremi, danseaza prin odaie.

    Revede balul cel dintii batrina,
    isi recunoaste rochia de fata
    si-i tremura pe-atlasu rece mina
    de-nduiosare multa-nfiorata.

    Si cum isi pleaca fruntea tot mai tare
    i-asa de girbova bunica-n vechiul sal...
    Ce s-a facut frumoasa dansatoare
    care-a plutit in rochia de bal?

Picioarele usoare si micute,
si ochii, si surisul stralucit,
in trupul girbovitei bunicute
cum, oare, pe vecie de-au murit?

    Si mi-au raspuns matasurile moarte,
    sau poate chiar batrina-n vechiul sal;
    nu, n-au murit, danseaza mai departe
    mereu in alte rochii, primul bal.