RONDEL CIUDAT M-am trezit iubindu-te iar, Hoinar într-o lume străină Unde soarele n-are lumină Şi liniştea tace amar. Te caut dar e în zadar Căci visele nu vor să vină. Hoinar într-o lume străină, M-am trezit iubindu-te iar. Mi-e dor de sărutul fugar, Mi-e dor de privirea senină. Opreşte-te biet minutar Căci iarăşi mi-e inimă plină. M-am trezit iubindu-te iar!