Înveșmântată ca o vestala Învăluită în speranță Sunt tot acolo, unde m-ai lasat Aștept ca o statuie Să-ți văd pasul încolțit lângă trepte Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi Te aduc nălucă sub aceeași copaci Aerul se tulbură, clipa lovită Aduce zvon de îmbrațișare. Aș zbura... -strigă-mă! Ți-am spus; și a răsărit curcubeul lângă suflarea amiezii Tăcerea devenise o dungă subțire printre armonii jefuite de cântec Când ești departe Rostește-mă încet, tandru cu numele meu întreg de zidire Cheamă-mă să te aud! și ai să vezi cum o petală Îți va mângâia umărul. Deasupra Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge Când amurgul ți-aleargă rătăcirile Ducându-te lângă privighetori Departe, în jurul pământului, între neliniști Rostește-mă cu inima uneori!
sâmbătă, 19 aprilie 2025