Înger alb, înger de rouă, preafrumoasă zână bună, Te arată dintre stele sau din basme fermecate, Te-ai ascuns în roua rece sau în mare sau în lună, Te coboară lângă mine căci te simt aşa departe... Te-ai născut din voia minţii şi din lacrime curate, Te-ai ivit ca o minune, ca un vis de catifea, Unde eşti prinţesă sfântă, prin ce doruri ferecate Sau ţi-ai pus în gând, şireato, s-ocoleşti inima mea. Închid ochii şi te-nchipui... trupul tău angelic, dulce, Lângă trupul meu apare şi-l aprinde ca pe-un jar, Îşi simt buzele ca mierea, şi sărutul cum mă duce Pe meleaguri de poveste îmbătate de nectar. Nu te-ascunde, o, iubito, între rânduri de ruină, Ieşi de-acolo şi te-arată, lasă-mi vorbele în pace. Ori nu vezi că se adună într-o muzică divină Iară blânda rezonanţă tot mai mult, mai mult îmi place... Mi te-arată să te pipăi, să te gust, să te contemplu, Ieşi în calea mea copilă şi zâmbeşte-mi din priviri Nu te-ai plictisit să umbli rătăcită-n-al meu templu, Rece şi pustiu şi negru, între-atâta amăgiri... Iartă-mă de poţi, iubito, ştiu, sunt numai eu de vină, M-am gândit prea mult la noi şi poate prea mult la mine, Trebuia să schimb Pământul şi să-l umplu de lumină Şi apoi, pe îndelete, să te inventez pe tine.
sâmbătă, 31 mai 2025