Patruzeci de sfinţi ce-aşteptaţi smeriţi la schit din poiană, unde nu e iarnă, fierbinţi lăcrimări din mii lumânări, lăcrimări de ceară la slujbă de seară, când sunt pomeniţi cei nespovediţi, la priveghere, ceas de tăcere, când până la mine s-aude cum vine pasul greu din cer, îngerul stingher frângând câte-o viaţă înspre dimineaţă. În nisip de stele, luna printre ele stă împotmolită de vrăji împietrită, planete sinistre vâslesc înainte. Patruzeci de sfinţi ce-aşteptaţi smeriţi la schit din poiană, unde nu e iarnă, aprindeţi tăciunii rupând vrajă lunii – fire de mătase din raze sunt trase, pe ele coboară câte-o stea fugară atunci când mai moare un împărat mare. Rugaţi pe Slăvitul să-mi vină Ursitul în zi de Florii, când, peste câmpii, cerul greu de floare plouă cu petale. Iată, El să vină şezând pe asină, alături de-un mânz să vină la prânz, petale în zbor să-I facă covor, unde să păşească slava Lui cereasca. Răsări soare mare, răsări sfinte tare, nouăzeci de raze să mă lumineze: două la sprâncene, două între gene, restul dintre ele să se facă stele, să-mi fie cunună în noapte cu lună …
sâmbătă, 31 mai 2025