RUŞINE DOMNULE AMBASADOR, RUŞINE!

RUŞINE DOMNULE AMBASADOR, RUŞINE!

Ruşine! Domnule ambasador, ruşine!
Mizeria minţii voastre mă-nspăimântă!
Păstraţi-vă istoria voastră ciuntă
În ţara voastră calpă şi măruntă.
Ne-am săturat să ştim că vă frământă
Dorul de stepă şi-ncercaţi, dar prost
Să-l ostoiţi cu ochii la vecin.
Sunteţi mârşavi şi aruncaţi venin
Cu vocea unui jalnic diplomat
Bolnav de ură şi cam expirat
De vreme ce nu poate să-nţeleagă
Că astăzi însăşi Europa leagă
La gard mârţoaga voastră şovinistă
Pe care urma de samar rezistă
Şi aminteşte de tătari şi huni.
Încep să cred că voi sunteţi nebuni
Şi meritaţi detenţia pe viaţa
În ţara noastră plină de dulceaţă
Într-un cătun bilingv de prin Ardeal.
Acolo Gyuri-bacs mai are cal
Şi Ion mai are plug şi împreună
Fac să rodească patria străbună
Să mânce pită Ianoş şi Matei.
Nu diplomaţii falşi ori derbedei
Vor rupe truda lor de-atâtea veacuri!
Prostia voastră poate n-are leacuri,
Diplomaţia poate-i o faţadă
Dar şleahta voastră trebuie să cadă
În groapa cu reziduri a istoriei!
Şi dacă vă e greu să daţi memoriei
Un loc de cinste, cum i se cuvine,
Ruşine! Domnule ambasador, ruşine!
Şi luaţi aminte la blestemul meu:
Avem cu toţi acelaşi Dumnezeu,
Avem cu toţi o viaţă de iubire
Şi vă blestem să ardeţi în uimire
Că nu toţi Gyiurii vor să muşte Ionii,
Că roade le dau lor pământul, pomii
Şi ţara lor – Ardealul românesc
E ţara unde încă mai trăiesc
Punând pe masă dulce omenie!
Da, vă blestem ca frică să vă fie
Când mai scuipaţi scârbavnice cuvinte!
Căci excelenţa voastră jalnic minte
Şi exhalaţi mizeria morală.
Vă macină minciuna ca o boală
Dar nu vă pot ierta, m-am plictisit
Să fiu în ţara mea de voi hulit!
Săraci cu duhul diplomaţii voştri!
Prostia voastră încă naşte monştri.
Noi naştem prunci şi ne iubim Ardealul
Şi nu dorim să vă înece valul
Ce-l ridicaţi cu limbă despicată!
Suntem tăcuţi dar nu suntem o gloată
Ci un popor stăpân pe soarta lui.
Mai puneţi excelentă pofta-n cui
Şi du-te să vorbeşti prin cimitire.
Dar chiar şi morţii îţi vor da de ştire
Că doar un semn aşteaptă să învie
Şi să te-alunge de pe-această glie
C-un şut ţintit în părţile mai moi.
Poate suntem săraci şi cu nevoi
Şi poate avem paiaţe mult prea sus.
Dar ţara asta încă nu s-a dus!
E un popor şi-o ţară încă vie.
Feriţi-vă de Maica Românie!
N-o zgândăriţi să-şi iasă din sărite
La Tartaria texte necitite
Ne dau putere să rămânem drepţi
Şi drepţi înseamnă încă înţelepţi
Şi iubitori de oameni şi de ţară,
De România noastră milenară.
Mârşavă specia celor ca şi tine!
Ruşine, domnule ambasador, ruşine!