E toamnă ancestrală, copacii au decis, Să se dezbrace tainic de- a lor frunză, Ferindu-și ramurile de un îngheț promis Al iernii celei aspre, ce urmează. Tu însă, îmbracă-mă în strai cu a ta iubire, Ce-o porți adânc ascunsă-n pieptul tău, Surprinde-mă încet cu-n gând, c-o tresărire, Cum toamna, ne surprinde cu decorul său. Eu știu că mă iubești, chiar tu mi-ai spus, În felul tău ciudat sau chiar original, Numai că eu, abia într-un târziu am înțeles, Iubirea mea cuprinsă, de al iubirii val. E toamnă cum a mai fost și vor mai fi, Și iarnă și veri și primăveri și fluturi, Tu mie fuga și revenirea-n rai îmi ești, Iar eu, sunt o nebună, care te iubește.
sâmbătă, 31 mai 2025