Târziu, aproape-n miez de noapte îți scriu aceste rânduri care Îmi amintesc de-a tale șoapte și de tristețea la plecare – E greu iubito-n-depărtare cu sufletul plin de iubire, Să stai mereu ferm pe picioare și să reziști la despărțire, Dar gândul că te-oi vede iară și-am să te strâng cu drag la piept, Mă face mai puțin să doară și-n miez de noapte stau deștept Să-ți scriu ce simt și-a mea dorință de-a te vedea cât mai curând – Știu că îți face trebuință cuvântul meu – te văd plângând Da’-s lacrimi doar de fericire, când îți confirm că te iubesc, Scrisoarea mea îți dă de știre că toate merg așa firesc – Distanța care ne desparte multiplică cu mai mult spor, Iubirea nu se mai împarte între prezent și viitor Fiindcă toată suferința ce o trăim noi în prezent, Aduce mâine biruința în sentimentul cel ardent Ce crește, crește și erupe într-un final plin de grandoare – Ce nu mai poate să-l astupe nici cea mai mare depărtare, Iar noi uniți de trăinicia acelui dulce, vechi păcat, Ce l-am trăit cu dărnicia de har și crez nemăsurat, Vom fi-mpreună toată viața, vom fi mereu nedespărțiți – Mai ai răbdare-mi vei fi soața – suntem de Dumnezeu iubiți!
sâmbătă, 31 mai 2025