Dedicată unei fetiţe superbe şi minunate. Dintre sutele de basme se ridică o regină, Stăpâneşte trei palate cu puterea ei deplină. Dar, de la un timp încoace, ea deloc nu se arată, Dând de veste-mpărăţiei că e foarte supărată. Oare ce a necăjit-o pe regina noastră bună? Se întreabă toţi supuşii de la Soare păn’ la Lună. Unii spun că e bolnavă, a băut un leac urât, Alţii, că nu e frumoasă, de-aia s-a posomorât. Dar să ştiţi că nu-i niciunul din motivele de sus. N-a băut nimica astăzi şi-i frumoasă foc, nespus. Doar că nu are cu cine să vorbească la palat Şi doreşte chiar îndată un amic adevărat. Pentru asta, ea trimite o solie pe Pământ, Să găsească printre lacuri, prin păduri sau chiar în vânt O fetiţă minunată, cu chip neasemuit, Fără seamăn sau pereche pe albastrul infinit. După o călătorie peste mări şi ţări întinse, Pe supuşii din poveste, deznădejdea îi cuprinse, Când, deodată văd în zare lângă o cofetărie, O micuţă cu mămica, strălucind de bucurie. Lângă fată ei coboară şi o-ntreabă cum o cheamă, Ea răspunde: sunt Maria şi v-anunţ că nu mi-e teamă. Ştiu că aţi venit la mine să mă duceţi la regină. Am visat-o chiar azi-noapte, recunosc, este divină. Dar supuşii amuţiră, nu ştiau ce să mai spună. Ei credeau că nu e nimeni să o-ntreacă pe stăpână. Că s-au înşelat, se vede, ca Maria nu-i niciuna, Ştie Soarele, Pământul, stelele şi chiar şi Luna.
sâmbătă, 31 mai 2025