Când a lovit Sfântul Gheorghe Balaurul nu era încă seară A mai trecut mult timp După aceea până-a amurgit Şi balaurul tot n-a murit Şi a mai mişcat din coadă Până la asfințitul soarelui Şi a însângerat pământul Și văzduhul până la orizont Și s-a umplut marea roșie De atâta vărsare de sânge. Și de durere s-a încolăcit Balaurul în jurul fructului Oprit din grădina edenului Și s-a întins ca o umbră Până a ajuns să-și muște Din propria coadă în partea Cealaltă nevăzută a lumii. Dar deși rănit și în agonie Balaurul tot nu a murit Și a mai mișcat din coadă Şi s-a răsucit ca o frânghie Pe un ghem de umbră Și a clătinat pământul Luna și stelele de pe cer Precum furtuna pântecul Unei corăbii în naufragiu. Când se va însera mai bine Balaurul își va da în sfârșit Duhul și-i va înghiți pământul Măruntaiele înmormântându-le Sub lespezile întunericului. Dimineața când se vor ivi zorile Dacă va mai fi ca balaurului Să-i mai crească alte șapte capete Ori dacă ar fi să se reîntrupeze Ucide-l dintr-o singură lovitură Odată pentru totdeauna Sfinte mare mucenic Gheorghe Să nu ne mai tulbure nouă Încă două mii de ani inimile.
sâmbătă, 31 mai 2025