și râurile acestea de pași cum se grăbesc și se-adună și se scurg peste zare peste toate zările să nu le mai știi să nu le mai vezi și mâna aceasta cum pare liniștită deși în fibrele ei de mână se întinde să-ți atingă tâmpla, depărtatule și depărtările stau una lângă alta una lângă alta ca niște linii schițate de umbrele lor pe colțul mesei pe marginea fiecărei clipe în care te grăbești sau visezi și ochii obosiți de privire spun atâtea note de real, de vis de așteptări, de istorii scrise după oglinzi și istorii care se scriu în inima ca o harpă ținută totdeauna în vânt pe o stâncă și toate câte duc în suflet scriu _ Copyright Mariana Fulger