Şi mi-ai mai spus că ştii.

Şi mi-ai mai spus că ştii.

Mi-ai spus:
- te voi mai săruta, pentru-un noian de ani pierduţi
şi pentru toate-acele nopţi albastre
din ani trecuţi, pustii, ai vieţii noastre
şi pentru ochii tăi ce-au plâns, tăcuţi.

Te voi mai săruta, până ce stele,
vor ameţi-n sclipiri, de-atâta bucurie,
iar amintirea lor cădea-va prăfurie,
pe inima topită de dorurile mele.

Te voi mai sāruta până când, cerul
va semăna întocmai cu irişii tăi verzi,
ca în sărutul meu, uşor să mi te pierzi,
iar eu să-ţi fiu pe veci, iubirii, prizonierul.

Aşa mi-ai spus apoi, că te-ai născut 
să îmi alungi din minte tristeţile-venin,
ce m-au înstrăinat de pace şi divin,
frângându-mi zborul, chiar de la-nceput;

iar cerul  mirosea ca florile de crin,
când inima-mi bătea şi tu o auzeai,
cu sărutări fierbinţi obrajii-mi mângâiai
şi mi-ai mai spus, că ştii de unde vin!