Am visat singurătatea Ce-și deschise hăul gurii Să-mi înhațe libertatea Ca pe dulcele fripturii. Îmi era atât de strașnic Că nu mai vedeam cu văzul Nici azur din cerul pașnic, Nici cuvânt ce-ar spune crezul. Doar cădere din cădere Cu un fulg boțit în centru Buimăcit că i se cere, Dar nu i se spune pentru. Tot din beznă în prăpăstii, Tot din jos înspre-njosire Fără noime de sugestii În lozinca de iubire. Prin chiuituri de sârbă Ce le vream prinse pe deget Și-mi era atât de scârbă Îndoit băbește-n preget. Cineva din hăul nopții Îmi râdea cu înfocare Că sunt liberi numai morții Orbi să nu mai vadă Soare. Tot plângeau fără de voce Pe alături nu știu cine Suflete care în bocet Îmi cereau să am rușine. Auzeam iar cucuriguri Împletite mie-n suflet, Însă tremuram ca-n friguri Sufocat de iz de rufe. Zăngăneau arginți la tâmple, Iar eu așteptam statuie Încă ce-o să mi se-ntâmple În șederea din cățuie. Nu aud să bată inimi Nici în sânge, nici în fraze Și nu-i nimeni, și nu-i nimeni Lângă patu-mi fără raze. „Ce-i cu tine?”-mi rupse moartea Soața mea cu grijă... lângă... „Am visat singurătatea Și-am crezut că iar sunt singur!..” Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025