Iubirea mea șoptește: “Bun rămas!” Acelora de sub un cer albastru Ce-ar vrea să-i schimbe viața de sihastru În tot ce-a fost la ultimul popas. Era lumina dintr-un vis frumos Ce mângâia o viață trecătoare Cu raza-i caldă și strălucitoare, Ca într-un murmur tainic și duios. Era, pe cerul ei, eternul zbor, Atingere de zări și țărmuri care, Înmărmurite, se-ntrebau: “Cum, oare, Ar fi plutirea-n zborul de cocor?” Era, ea însăși, visul – vis și dor Ascuns în faldul dintr-un timp ferice Al sufletului ce-i era complice, Și sclav, și adăpost, și-al ei izvor. A întristat-o ultimul popas Și-au alungat-o norii de furtună În hăul care-ncearcă să-i răpună Și ultima-i șoptire: “Bun rămas!”
sâmbătă, 31 mai 2025