Statuia

Din duritatea unui bloc de piatră  
Cioplesc cu drag frumosu-ți trup 
Și dau cu grijă deoparte laolaltă  
Cruzimea, răutatea, iar din minciună rup 

O mică bucățică, ea poate să rămână, 
Căci searbădă e viața și în al ei tumult, 
Când spui că mă iubești, ținându-mă de mână, 
Să simt în vocea ta că mă iubești mai mult. 

Și aș mai vrea să dau cu grijă la o parte 
Capriciul, lăcomia și-un pic din gelozie, 
Să știu că frământată de gelozii deșarte, 
Tu te gândești la mine acum și pe vecie. 

Și-atunci când toate astea sunt îndepărtate 
Descopăr bucuria visului  împlinit  
Și frumusețea ta din piatră va răzbate 
Peste-a timpului arcadă ducând spre infinit .

Că-n tine au rămas fiorul, demnitatea, 
Și sensibilitatea unei gingașe făpturi ,
Când tu născută ești, de fapt, din unitatea
Unui bloc de piatră aspru… rece…dur…