Ştefana Buzăului De roşii cărnoase cu pieptu-ncărcat Sub bluza de stambă c-un vrej strâns legat Cu păru-mpletit în funii de ceapă Prins într-un coc sub basmaua-nflorată Ştefana Buzăului în câmp se arată În sapă proptită, aşteaptă să vie Şuvoiul de apă din munţi în câmpie S-adape pământul setos al tarlalei De morcovi şi varză de toamnă târzie Ştefana Buzăului stăpână-i pe glie La fiece brazdă-i retează grumazul Lăsând-o să soarbă râvnita licoare Şi-apoi iarăşi capul pe trunchi îi lipeşte Ca pruncul să crească şi să se facă mare Ştefana Buzăului descântă ogorul Prin şanţ ea păşeşte-n galoşi încălţată Cu fusta cea largă la poale udată Cu şorţul în care coltucul de pâine Aşteaptă de el să-şi aducă aminte Ştefana Buzăului munceşte pe rupte E roaba Ta, Doamne, dar cât e de mândră! Scânteie de soare când ciocârlia cântă Născută-a fost să dea şi nu să primească Nicicând n-a-nvăţat sufletul să-şi smerească Ştefana Buzăului veşnic dansează! Cu mintea-i semeaţă de delir umilită Cu mâini noduroase şi faţa zbârcită Îngropată-i – ca-n fine să se odihnească În locul pe care-l făcu să rodească Ştefana Buzăului – a mea rădăcină
sâmbătă, 31 mai 2025