Vreau să fiu un anonim, să nu mă recunoască nimeni, numai aşa mă simt liber de orice îngrădire. Sunt ca o pasăre cu un penaj mai anost care trăieşte în locuri retrase fără să îmbrăţişeze singurătatea, iubeşte libertatea de zbor în acţiune. Am porţia mea de pământ în care mă zbat, să-mi fac mâinile ramuri de copac unde să-mi rodească fructele sufletului pe care şi sfinţii le culeg în timp ce se roagă pentru oamenii rămaşi în pustiul invidiei şi păcatului de care nu ştiu să se lepede. Mi-e simplu să vă spun că e în firea lucrurilor normale să trăieşti în miezul timpului tău ca un erou necunoscut.