Femeia pe care am întâlnit-o-n gară era ruptă de somn, pierduse trenul refuzului. A început să mă privească dojenitor şi s-a pierdut în amănunte pe care nu le-am luat în seamă. Devenise o redută de cucerit fără să mă creadă un luptător, trupul ei ca o liană se încolăcea după copac avea o zbatere ce-o făcea fragilă şi unduitoare ca un şarpe speriat. Întunericul o îmbrăca în mărinimia nopţii, s-a resemnat într-o căprioară şchioapă ce săruta arma vânătorului. Respira prin toată carnea dragostea, se oprea la fiecare cuvânt şi îl şoptea cu buzele pline de plăcere, zâmbetu-i încearca să spună şiret că şi-n rău e un bine. Sunt în pragul zilei norocoase, lumina intră pe fereastră cu darul împlinirii plecat din sufletul ei în povestea rămasă nespusă.
sâmbătă, 23 august 2025