nu sunt femeia care să poarte rochii de mătase, să o dezbraci pentru plăcerea demonilor ascunși în mintea ta, noaptea mușcându-i din trup cu sălbătăcia ochilor flămânzi și nici pantofi cu tocuri înalte nu port, ca să-ți străpung beția simțirilor, precum o curtezană dintr-un regat. sunt tremurul unui gând, ...plânsul ploii în miezul nopții, ...un vis fără glas, ...o notă sub arcușul unei viori dezacordate și încă sunt mult mai mult decât nu sunt.