Se adâncește, prin vânturi și ploi, Tăcerea dureroasă dintre noi, Se-adună gândurile mele, roi, Iar lacrimile reci se scurg șuvoi Pe-obrazul mut de nepăsarea ta, Pe gura mea flămândă, ce ar vrea Să devoreze iar făptura ta, Care m-a cucerit, subit, cândva. Îmi amintesc: cu aerul patern, Îmi explicai pasaje din Jules Verne, Privind, în peisajul toamnei, tern, La frunze ruginii, cum jos se-aștern. Azi frică ni-e de noi și de cuvinte, Ascult tăcerea ta luând aminte, Nevoie am doar de-un cuvânt, s-alinte Ființa mea, de alte jurăminte. În ochi, tu nu mai ai tandrețea care Mă-nvăluia plăpând cu-a ei visare, Și modelându-mi trupul, ca o boare, Mi-l savura. Ce dulce delectare!… Mi-e teamă de crepusculul iubirii, Aș vrea cumva să lupt cu legea firii, Să nu cădem în gheara adormirii, Să câștigăm la lozul nemuririi!
sâmbătă, 31 mai 2025