TĂCEREA TA Sănii de lumină pe obraz aleargă, Lacrima o poartă în tăceri de dor. Vântul adormit pe o lună -targă E purtat pe buze de un galben nor. Pasărea vorbirii, cât ar fi de mică Poate să aducă valuri mari de ger, Şi brăzdând văzduhul, tăcerea ridică Gâtul ei de lebădă spre cer. Cât de fericită-i steaua care Părul şi-l adapă într-un lac Şi cu aripi vesele-n cântare s-a pitit prin versuri un culac. El mustăţile le-o răsuci într-o seară Ca un cheia sol pe vânturi pus Şi atunci va tace, cea din urmă oară Ultima gîlceava, ce s-a dus… Va cânta prohodul peste iarbă Un mesteacăn adormit stingher Şi-n chemarea mea încep să fiarbă Doar tăceri duioase de prin cer. Pasărea vorbirii, cât ar fi de mică, Poate să aducă valuri mari de ger, Şi brăzdând văzduhul, tăcerea ridică Gâtul ei de lebădă spre cer. 19.08.2015
sâmbătă, 31 mai 2025