Cu tăceri aprinse plânge steaua mea, Părul de mătase de beznă-i cuprins, Galopând năvalnic,ca o iazmă rea, Răscoleşte-n vatră dorul cel nestins. Ceru-n clocot fierbe la focul durerii Înteţit de lacrimi şi de-o şoaptă grea, Fulgerul tristeţii cerne-n umbra serii Amintiri răzleţe în stropii de nea. Şuierul tăcerii se răsfrânge-n vorbe Şi se pierde-n zare ca un asfinţit, Clopotul răsună în dangăt de cobe, Doarme liliacul pe ram, ostenit. Ceasul de aramă timpul îl opreşte Şi pe rană pune secunda de foc, Ce tăcută piatra din inel priveşte Când corbul cel roşu o prinde în cioc ! Arde-n vâlvătaie bradul pe coline, Liturghia vieţii se stinge tăcut, La logodna dalbă a zilei de mâine Doar glasul iubirii vreau să îl ascult. 20.08.2015 * iazmă = nălucă, vedenie, fantasmă
sâmbătă, 31 mai 2025