Tăcerea ta

Tăcerea ta m-alungă. Parcă ești 
străinul ce se-nchide-ntr-o cetate. 
De ce să bat la porți să mă primești 
când porțile par toate încuiate? 

Desigur, vinovată sunt doar eu: 
cu suflete nu vreau să fac dresură. 
De-aceea strâng  tăceri în jurul meu 
și toate stau cu lacăte pe gură. 

Atunci se-ntâmplă: uit. Am și uitat.
De ce sa mint? Ce-i viu vrea să trăiască. 
Abia aud un glas îndepărtat 
ce spune că uitarea-i femeiască.