V-o spun, fără bǎşcǎlie: E-un talent, şi-asta pe bune, Cine versuri poate scrie Când nimic nu are-a spune! De vreo lunǎ şi jumate, Nici o strofǎ chiar n-am scris, Rime am, şi pix, de toate, Ce nu am…nimic de zis, Însǎ ieri, veni de sus Parcǎ o hemoragie De catrene ce le-am pus Într-o mică poezie; Acum, de rimat, rima Poezia mea vioaie, Însǎ mama de-o citea Nu scǎpam fără bǎtaie, Dar ce-am zis, cǎ, la derutǎ S-o trimit la un ziar, Curios cam câţi la sutǎ Mǎ vor înjura mǎcar, Ori sǎ-mi spunǎ cel puţin Sǎ mǎ las, nene, de scris, Plini de draci şi de venin Cǎ-n poem nimic n-am zis; Iatǎ dar c-am fost şocat, Versurile mele-apoase, Criticii le-au comentat, Parcă se înviorase: Ce metafore, culoare, Ce imagini paralele, Ce condei, ce-ndemânare, (Şi-asta pusǎ-n ghilimele) Ce aprecieri, ce stimǎ, Viaţa-mi devenise rozǎ, Una mi-a cerut, sublimǎ, Sǎ-i trimit chiar şi o pozǎ, Fi’ndcǎ, fǎrǎ modestie, E-un talent, şi-asta pe bune, Cine poate versuri scrie Când nimic nu are-a spune! Valeriu Cercel
sâmbătă, 31 mai 2025