Oraș al neputinței colective de a schimba macazul în destin, Cine te-a prins în chingi decorative și te sugrumă cu al lui ”festin”? Ce lăutar îți cântă azi prohodul și zdrăngăne lăuta a blestem, crezând c-a sa cântare este codul ce-ți va deschide calea spre etern? Cum de n-auzi a sărăciei jale ce ți-a cuprins gândirea c-un lasou și ți-a turnat ulei în balamale să poți dansa în ritmul de tangou? Te uită azi în propriile-ți pagini să vezi ce-ai fost și ce ai devenit, Cum te-ai născut să fii fără de margini, dar te-ai blocat și ai înțepenit. Din când în cînd, la patru ani citire, o șansă lumea-ți prinde la rever, Iar calea spre dorita izbăvire ți se arată ca un acroter. Să îți așezi destinul pe vecie- Un David regândit ca un îndemn să dea de știre că, prin cerbicie, ne va păzi de tot ce-i azi nedemn. Dar nu renaști, rămâi în amorțire, iar votul ți-e legat de-un ajutor ce îl primesc prea mulți, ca-n amuțire șă își trăiască propriul viitor. Si ce alegi, oraș al sărăciei: Să calci în gropi, la fiecare pas, Să fii experimentul cârpăciei ce unii o adoptă de pripas. Nu căuta prea mult pe milostivii ce-au adoptat decizii fără rost! Îi vei găsi pe toți aberativii, Acolo sus, fiind mereu la post! E un taraf fără de instrumente, Ce ține-n în mâini doar pixuri și hârtii Iar ce decid devine, fatalmente, un ”portativ bogat” în inepții. Puterea lor prin vot e definită, dar sună incredibil de afon căci pentru ei puterea-i împărțită și fiecare ascultă propriul ton. Oraș rigid, al neputinței soclu, asculți tot ce aleșii au gândit! Din când în când privești printr-un binoclu să vezi cum alții s-au înzdrăvenit. Dar sunt departe, poate prea departe și nu vezi nicio cale să-i urmezi… Așa că stai și îți aștepti o moarte ce va veni, dar, astăzi…, tu dansezi.
sâmbătă, 31 mai 2025