La cinci dimineața țăranul se scoală Și pleacă, cu sapa în mână, Și nu știi de are sau n-are vreo boală Când stă aplecat în țărână... Iar fața-i brăzdată de griji și nevoi Absoarbe pârjolul din soare - El n-are concediu, precum avem noi, Bronzați să venim de la mare... De-l lași să-ți vorbească, îți spune din sat, Cu suflet, și bune și rele, Și cine-a murit, și cin' s-a-mbătat, Durerea cu vin să și-o spele... Deodată se scoală și pleacă la cal Să-l bage în grajd, că e ploaie, Și pare un lucru atât de banal Căruța s-o-ncarce cu paie... Și oasele-l dor, dar nu spune nimic, Căci sufletu-i plânge mai tare Când străinătatea-i trimite un plic Cu doruri pe-o felicitare... "Copiii când vin...? Mă uitară nepoții...? Eu vinul, alese bucate Gătate-am mereu, să se-nfrupte cu toții! Ei... vin ei, vin ei când se poate..." Și plânge cu lacrimi cât strugurii-n vie Când vede familia la masă; Cu toții mănâncă - nici unul nu știe Ce ofuri, când pleacă, îi lasă... "Rămâi iar cu bine, venim peste-o vreme!", Îi spun toți cei dragi la plecare... Țăranul iar plânge... Și-n colb rămân semne De roți ce aduc depărtare...
sâmbătă, 31 mai 2025