Trec anii şi se numără ca banii Şi viaţa mă aşază pe rugul ei cărunt, Bunica nu-mi mai spune nani-nani, Mă-nfrigurează fiecare amănunt. Şi cel ce-am fost şi cel ce sunt se ceartă, Dar vai şi-acest război e-atât de monoton, Mi-mbătrâneşte numărul la poartă, Mi-mbătrâneşte numărul de telefon. Se adaugă mai fiecare oră Şi telefonul sună distant şi suveran Şi parcă şi el însuşi mă imploră Să nu-l tot schimb adăugând un an. Acum, când crucea anilor e spartă Şi omul de zăpadă, ce sunt, îşi ia palton, Mi-mbătrâneşte numărul la poartă, Mi-mbătrâneşte numărul de telefon. Răsună-n mine toate ca-ntr-o sală În care mormăie strigoiul unui urs Şi creşte din greşeală în greşeală Pedepsitorul căilor ce le-am parcurs. Şi dacă moartea mea nu mai e moartă E că eu însumi mi-am ajuns un zvon, Mi-mbătrâneşte numărul la poartă, Mi-mbătrâneşte numărul de telefon. Ceva, aici, produce cărunteţe, O fabrică de calcar la mine-n oase văd Şi vine albul ei să mă înveţe Cum să surâd aliniindu-mă-n prăpăd. Cu fiecare an ce nu mă iartă, Ca într-o adunare făcută monoton Mi-mbătrâneşte numărul la poartă, Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.
sâmbătă, 19 aprilie 2025