Temnițele sufletului

În temnițele sufletului stau ascunse, 
Închise ermetic, părerile de rău, 
Strânse-n lanțurile cuvintelor nespuse, 
Tot încercând să iasă din nesfârșitul hău. 

Sunt amintiri și vise ce poate altădată 
Făceau deliciul vieții-n anii tinereții, 
Dar azi pentru vecie-s prinse laolaltă 
Cu clipele frumoase, la adăpostul ceții 

Ce-nvaluie acuma cu o armură sumbră 
Întreaga mea ființă, întreaga-mi existență,  
Trecutu-mi glorios fiind o vagă umbră 
Ce-mi însoțește-agale terna mea prezență.  

Descătușează-mi Doamne lanțurile grele  
Ce mi-au legat în chinuri anii mei de glorii, 
Să mai trăiesc mirajul zilelor acele, 
Să nu mă zbat mereu în visuri iluzorii!

Învârte Doamne roata vieții inc-o dată, 
Să se unească astăzi Cerul și Pământul 
Și zorii zilei care iată, se arată, 
Să-mpace al meu trup cu sufletul și gândul! 

Căprar Florin