Toamnă târzie, ca o boală în trup Frunzele moarte pe drum se întind Și e rău și e frig, un tot putrezind Prin grădini, adunate și arse pe rug Un soare hain cu dinți friguroși Cernut prin tonuri, de maro și de gri Se lasă tăcerea pe alei sângerii Și totu-i greoi pe ochi somnoroși Copaci descărnați în topoare se frâng Sobele, așteaptă, să-i înghită hulpav Căci gerul se-apropie cu pasul lui grav Spre cer ofrandă, din hornuri crescând Totul alunecă tăcut către moarte Natura-și trăiește, un ciclic sfârșit Săpându-și mormântul în timpul grăbit De neaua cea albă va fi acoperit.
sâmbătă, 31 mai 2025