Toamna cu luna când porți peste pulovar o niciodata căptușită cu totdeauna când știi că ai mai iubit și ai să mai iubești printre taxiuri nefirești. Toamna cu luna când cabinele de telefon scânteiază când știi că nimic nu durează când până și vitrinele graseiază și vocea le tremură, și serviciile de porțelan se fac zob. Toamna de sticlă când magnetofoanele se fac zob când mixerele de plastic pălesc când aspiratorul asudă rece când trusa de șurubelnițe hohotește când mașina de spălat cu ochiul rotund și coniacul cu patru stele se-ngălbenesc și cad de pe ramura minții mele și toamna de vermut se crede tânără uneori... Noi n-o să mai ținem unul la altul. N-o să ne mai facă plăcere să ne vedem fețele, râsetul. Noi n-o să ne căsătorim, n-o să avem copii și n-o să îmbătrânim împreună. Mi-e așa de clar lucrul asta acum. Iar viețile noastre n-or să fie îndelungate ci scurte, haotice. Zi, noapte, zi, noapte, zi, noapte august, decembrie, aprilie... Toamna cu luna aș vrea atât de tare să fim acum împreună să privim vitrinele împreună să numărăm taxiurile împreună și să ne ningă frunzele-ngălbenite.
sâmbătă, 19 aprilie 2025