nu-mi luați toamnele mele doamnele mele cu fanare albastre care-mi luminează trupul ruginit de apocalipse sub acoperișul anotimpului unde cerul curbează lumina când plânge mă citesc adunând firimiturile blestemate aruncate în ciuda zeilor osândiți de privirile frunzelor într-o palmă de lut povestind toamnelor mele cum sau născut ca să moară în mine