Trăim pe-acest Pământ neştiinţa Originii divine A omului, căci necredinţa Încearcă a ne ţine Departe de-orice licărire A Vieţii nesfârşite - Deşi născuţi din Nemurire, Murim pe netrăite... S-a insinuat cu perfidie, În mintea noastră, frica Şi omul parcă nu mai ştie De Tatăl său nimica. A trebuit să Îşi trimită Cuvântul scris cu sânge, A’ noastre inimi ca să-L simtă Pe Cruce cum ne plânge... De L-am simţit, ne-a stat simţirea În loc, ca împietrită, Căci iată, s-a răcit iubirea, Iar calea-i rătăcită. Parcă degeaba-n astă lume S-a întrupat Hristosul - Nu recunoaştem al Său nume Şi vieţii Sale rostul... Dar când la Dreapta Judecată Vom fi chemaţi cu toţii, Cei buni, din morţi, în vii se-ndreaptă, Cei răi sortiţi sunt morţii. Deci lumea dacă-n întregime Alunecă la vale, Tu nu fii parte din mulţime - Găseşte-ţi a ta Cale! Fii singurul care se ţine De-a Domnului poruncă Şi-atunci când pustiirea vine, Fii tare ca o stâncă! În noaptea neagră ca păcatul, Nu vei găsi fiinţă Pe-al cărei umăr să-ţi pleci capul La mare trebuinţă. Credinţa ta va fi supusă La greaua încercare - De n-o laşi să fie răpusă, În Ceruri vei fi mare! Şi-acolo mulţi singuri, ca tine, Mereu vor fi-mpreună, Iar Domnu-n preajma Sa-i va ţine Să-I fie-n veci cunună!
sâmbătă, 31 mai 2025