Trec anii

Trec anii vieţii peste noi,
Trec ani şi peste tine, mamă;
Mi-e dor de iarba din zăvoi,
Mi-e dor de glasu-ţi dulce, mamă.

Te văd în poarta de la drum
Când mă petreci cu chip duios,
Doar lacrimi am în ochi acum
Când mâna ţi-o sărut sfios.

Adesea plec şi mă întorc,
Tu prin grădină iar munceşti;
Pe prispă două mâţe torc, 
Tu cu găinile vorbeşti.

Te dor toţi anii ce-au trecut
Şi tot mereu îmbătrâneşti;
Când oare mamă am crescut,
De ce tu nu întinereşti!?

Trec anii, Doamne, şi se duc
Pe drumuri mult bătătorite,
Tu îţi duci paşii pe sub nuc,
Privind spre zări nebănuite.