Tu ești în vârful triunghiului, sus Eu în colțul din dreapta În colțul din stânga, ea. Te-nvârtești între noi ca un ac de ceasornic Ridic privirea, ești un multiplu de nimbus. Mi-o cobor înspre ea și teluric În spasme mă strecor din strâmtoare Vârful triunghiului, tu, mă apasă, mă doare. Colțul din stânga tresare. Sufletul meu se îndreaptă ușor, spre soare - răsare Dedesubtul meu e un nimbus În colțul din stânga, o floare. Am scăpat ! Am scăpat de-nchisoare !