La răspântia crescută Cu-nălțimea buruienii Stă o troiță bătută Doar cu mușchii și lichenii. E uitată de o lume, Căile-s chiar părăsite Numai colb și, poate, brume O mai poleiesc smerite. Jos în vale cântă sate Cu nunți vesele sau hore, Iar aici prin nopți oftate Nu pot a-nvia și ore. Strălucesc pe-acoperișuri De biserici cruci făloase, Aici umbre prin tufișuri Fojgăiesc necurajoase. Nu e nimeni ca să vie Troița să îngrijească De-și socoate bogăție Arcuirea doar cerească. Stelele numai adună, Soarele încă o ține, Secera de semilună Raze i-a prelins senine. Iar când noaptea-i prea închisă În văzduhul greu de proaspăt De nu-ți vezi și mâna-ntinsă Dumnezeu îi vine oaspăt. Aducând povești de vară Ce își freamătă deplinul Cu argintul de năgară, Cimbrișorul și pelinul, Povestind de vremi de-odată Oameni când n-au fost grămadă... Iară Dumnezeu tot cată Chipu-n troiță să-și vadă... Victor Bragagiu