stai lângă mine tolănită în așternutul acesta al anilor probabil mi-am pierdut definitiv arealul în încleștarea orgoliilor dar tu mă vezi ca pe un joc de linii și nuanțe ca pe o artă personală o arhitectură a închipuirilor tale pesemne te-ai obișnuit cu rutina trupurilor noastre până la nori cum ar fi de pildă dragostea fără uși trântite setea fără buzele arse picioarele tale nemăsurate fără privirea mea de expectativă ? în definitiv, cum ai putea să le spui apelor să nu mai fie râuri timpului să nu mai fie nisip iubirii să nu mai fie rană? cum ai putea să-i spui ecoului meu să nu te mai strige pe nume?
sâmbătă, 31 mai 2025